Te Deum

Tatăl nostru care eşti în ceruri,

când rugăciunea flăcării mă-ntoarce
în lutul ars, îmi înzidesc chilie
din tot ce-a fost şi tot ce-o să mai fie,
să nu mai simt cum mă pândeşte Parce.

sfinţească-se numele Tău,
vie împărăţia Ta,
facă-se voia Ta,
precum în cer,
aşa şi pe pământ.

când trec prin mine capete de poduri
şi îmi străbat pustiul spre lumină,
hierofanţi mă ispitesc, străină,
să leg pământ de cer cu şapte noduri.

Nu mă lăsa pierdută în ispită,

când foc păgân îmi fumegă în vatră,
cu flacără albastru céruléum,
înalţ spre Tine ultimul Te Deum
în asprul drum al carelor de piatră.