luni, 23 aprilie 2012

“Celei care minte”

De ne-om reîntâlni cândva pe drum
şi-ai să mă vezi plângând, să nu te doară!
În ochi m-a înţepat un spin de fum,
din rugul stins sub tălpi,  în primăvară.

Când în ştiutul marş de nenoroc,
vei asculta secundele cum cântă,
Thanatos îmi va ţese-n fir de foc,
hieratici crini pe voalul meu de nuntă.

Când vei păşi, pierdut, tărâmul mut,
pe care tot ce-i rău, cu răul piere,
să nu mă strigi, Miresele de lut,
plângând, mă pregătesc de Înviere.

Şi de rămâi Mireselor târzii,
în nopţile aducerii aminte
şi-ai să auzi: “Nu te-am iubit!” să ştii
că-i glasul stins al “Celei care minte”

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu