Last kiss

pâine cu miros de tămâie şi sânge împietrit

sunt puţini cei care ştiu că inima mea e o pâine mare şi neagră
din care ciugulesc păsările cerului în fiecare dimineaţă
ceilalţi cred că e doar o casă în care se convieţuieşte într-o armonie perfectă
morţii cu morţii
şi viii cu greşelile mele şi iertate greşelile greşitilor mei


între o absenţă şi altă absenţă cineva şterge toate semnele zilei de mâine
învăţ să trăiesc şi fără teama de margini
binecuvântare sau blestem în religia umbrelor totuna


între gând şi cuvânt mintea care nu cunoaşte smerenia
între atingere şi pedeapsă mâna care aruncă piatra


şi pâinea cu miros de tămâie şi sânge împietrit

moartea ca o cerere în căsătorie

pleci la ora când dimineaţa se foieşte în aşternuturi trăgându-şi lumina peste umeri
degetele tale orbesc înainte de ultimul gest


rămân de cealaltă parte a zilei
securea soarelui îmi judecă gleznele
de parcă ar mai fi ceva de judecat în istoria paşilor pierduţi


ultima noapte ghemuită între coapse ca un fetus avortat
chiureta spaimei îmi scobeşte pântecul până la semnul naşterii
timpul picură în roşu indecis printre bandaje


dacă te-ai fi întors ai fi înţeles că nu am putut decât să accept
moartea ca o cerere în căsătorie

Tăcerea apei

Die Rote Kapelle (Orchestra roşie)

inima mea e un oraş dezgropat de sub lapilii vezuviului de carne
pe caldarâm orchestra roşie a sângelui repetă Die Kunst der Fuge* cu o solemnitate amară
umbrele se izbesc de zidurile de smoală căutându-şi conturul
aici doar timpul mă recunoaşte
îşi aminteşte că m-a lăsat nu demult la jumătatea unei îmbrăţişări


în strânsoarea absenţei se scrie memorialul tăcerii


în ferestre am început să văd ce nu era de văzut
mefistofelic armistiţiu semnat de trupuri între cearceafuri străine
mângâierile îmbătrâneau în pielea femeii ce traversa Lügenbrücke** într-o procesiune a calvarului


în oglindă mâiinile îşi făceau promisiuni de întoarcere
dar numai una singură va rupe din incunabulul uitării ziua de joi





* Arta fugii

** Podul Minciunilor