duminică, 19 decembrie 2010

Fetiţa cu chibrituri

Poveşti la gura sobei…




















’’Nu! Nu stingeţi lumina! N-am să vă bat în uşă!
În palme sângerează şi doare fiecare
dintre arginţii Iudei… şi fum e… şi cenuşă
în drumul meu spre cruce săpat în stânci de sare.

Am învăţat devreme puţinul să îmi fie
preaplin şi-ndestulare. De fiecare dată
când mi-am zdrelit genunchii în prunduri de trufie
am înţeles ce-i mila. Dispreţul? Niciodată!’’


Sub şalul alb – al fetei ce n-a putut să-l poarte
în ziua când, fatidic, celesta auroră
cu noaptea a nuntit-o – e un copil pe moarte
ce neştiindu-şi vina iertare, mut, imploră.

Când nesfinţirea lumii în luturi împietreşte,
se-aşează-n pragul Casei strângând la piept păpuşa
şi simte-n ea lumina cum creşte şi tot creşte…
nu mai e mult… şi Domnii îi vor deschide uşa…

Deşi aproape cerul, în pumn încă ascunde,
cu teamă, pentru mâine, averea căpătată…
Zâmbeşte şi se-ntreabă de ce nu ştie unde
a mai văzut ea ochii aceia trişti de Tată?

Străină pretutindeni în trecerea prin lume,
doar El a mângâiat-o, strigând-o-ncet pe nume…

vineri, 10 decembrie 2010

scrisoare despre

astăzi aş fi vrut să îţi scriu
despre coapsele îngheţate ale valurilor
dezgolite cu furie de palmele cenuşii ale dimineţii
despre mirosul nedefinit de alge, amestecat cu iarnă şi dragoste
despre cochilia albă ca un interior de femeie la ora ceaiului de santal

dar îţi scriu despre noi
despre “arhitecţii construcţiilor destinate prăbuşirii”
despre podul cu piloni de nisip ale cărui capete se îndepărtează
cu fiecare mişcare în sens invers în refluxul memoriei
podul sub care ni s-au însumat distanţele dintre o plecare şi o altă plecare
într-o ciudată aritmetică a tăcerii
şi tălpile mele amnezice încercând să-şi amintească drumul
străbătut întodeauna până la jumătatea absenţei din noi
podul acela pe care nopţile îl traversează de la o vreme
legate cu lanţuri de gleznele cerului
de teamă să nu cadă în gol

post scriptum
despre inima mea şi o inimă de rezervă din papier glacée
decupată pe conturul perfect al iluziei
pentru stocul necesar supravieţuirii unei morţi previzibile
despre sângele care nu mai ştie în care dintre ele să rostească rugăciunea de seară
despre cât de dreaptă am învăţat să fiu aruncată la intersecţia distanţelor acestei ierni

şi nici măcar un singur cuvânt despre tine

Memoria apei

joi, 2 decembrie 2010

Străjerul ţărmului



















Sunt rănile prea multe să mai doară
în cicatrici farsorii scriu istorii
şi te îmbracă-n giulgiul falsei glorii
în trecerea spre iarna funerară.

(1 decembrie 2010)