marți, 15 noiembrie 2011

Păcatul inocenţelor pierdute

Simt sângerând sub unghii carnea zilei
ce o înhaţ cu scârbă după ceafă
şi o târăsc înspre taverna silei,
unde se strâng beţivii după leafă,

să-i pipăie obscen toţi derbedeii,
trupul virgin cu mâini de foc durute,
să nu îi ierte niciodată zeii
păcatul inocenţelor pierdute.

S-o ia de păr şi s-o arunce-n stradă,
răscruci de praf să-i ispăşească vina,
ca nicio altă zi să nu mai vadă
că-n trupul ei s-a rătăcit lumina.

În pântec să-i înfigă crunt o noapte
smolitul falus fără încetare
şi când orgasmic s-o prelinge-n şoapte,
sub stelele ce curg din Carul Mare,

sfârşind în triviala deflorare,
din timpul meu să ceară îndurare!

luni, 14 noiembrie 2011

Liniştea carnalelor ruine

Azi te golesc de mine… las absenţa
definitiv să-ţi fie chiriaş
şi îmi tocmesc tăcerile când mi-aş
striga în pragul vârstei decadenţa

aceluiaşi trăit ce nu mă poate
închide-n casa-n care am rămas,
e sub ferestre zvon incert de pas
dar timpul zace răsturnat pe spate.

Năpraznic ger e-n ochii mei de-o vreme
şi-n cerul tâmplei nici lumină nu-i,
de astăzi sunt a mea şi-a nimănui…
De-ţi bat tristeţi în uşă, nu te teme,

nelocuirii-i sunt mereu străine…
E numai umbra mea alunecând,
pe muchia tăioasă-a unui gând,
spre liniştea carnalelor ruine…

Dansatoarea de flamenco

trupul dansatoarei
tăciune în focul gheenei
umerii înspăimântaţi
sub zvârcolirea surâsului
de lună plină

în irişi
ritualul păgân al focului veşnic
femeie – demon
înfăşurând noaptea
spirală karmică în jurul trupului

dansează năvalnic
inima se opreşte o secundă
între originar şi minus o viaţă
în trup se întoarce
spiritul luminii nordului

iubită a nemoarte
în noaptea driadelor
arc încordat între coapse
nemişcare şi foc neîmplinit
“unsprezece minute”
din iadul bărbatului


La danseuse de flamenco


le corps de la danseuse
un fumeron dans le feu de la géhenne
les épaules épouvantées
sous le tortillement du sourire
de clair lune

dans les iris
le rituel païen du feu éternel
femme-démon
en bandant la nuit
spirale kharmique autour du corps

elle danse fougueusement
le coeur s'arrête pour une seconde
entre l'originaire et minus une vie
dans le corps revient
l'esprit de la lumière du nord

aimée vers la non-mort
dans la nuit des dryades
arc tendu entre les cuisses
immobilité et feu non-accompli
"les onze minutes"
de l'enfer de l'homme

(Traducere Aurel Ganea)

Autumn leaves...

Când întomnez în gând se strâng tristeţi la uşă
şi-n mine plouă plumb… şi piatră… şi cenuşă…

Sub pleoape vineţii dansează roi de fluturi
când nori de alabastru spre nord se arcuiesc,
secate braţe curg, nevrotic înspre luturi,
în răzvrătiri de ploaie un dor nepământesc.

În criptele din tâmple, un cor de nibelungi
funebru marş îmi cântă în volte singulare
şi-nchid în ore albe cu ţipete prelungi,
arhetipale visuri din timpurile-n care

Adam din sânul Evei sorbea-nsetat lumina
şi nu însămânţase în pântecul ei vina…

sâmbătă, 12 noiembrie 2011

Baladă pentru…

Eram atemporalele solfegii
in - folio, celestă partitură,
dar ne-au sfârşit nucleice arpegii,
adagio, măsură cu măsură.

Acorduri lungi se furişau pe clape,
în simfonii de clipe dezinvolte
şi când falsete vii păreau să scape,
ne-mpotriveam nevroticelor volte.

Interpretam acelaşi oratoriu
dar am greşit când intriga-am ales-o
dintr-un libret căzut în derizoriu
şi n-am trăit decât un intermezzo.

I-ai fost, însămânţând în pântec vina,
eroticei explozii epicentru,
dar prea curând te-a ispitit lumina
şi m-ai uitat într-o “Baladă pentru… ”

Dialog cu umbrele

vineri, 11 noiembrie 2011

Erotica tristeţii

Când buzele-ţi flămânde pe buze îmi coboară
sorbindu-mi în săruturi şi visul şi respirul,
în jocurile apei, ce trupu-mi împresoară
cu despletiri de alge, prefigurezi nadirul.

Când palma ta striveşte pe sânul stâng chemarea,
un şarpe de smaralde mi-alunecă prin oase,
spre lumea-i vegetală înşerpuind uitarea
nesfintelor nocturne la cumpănă rămase.

Când mă pătrunzi sălbatic, în nopţi aleatorii,
vin îngeri luciferici pletoric să răsfeţe
al humei pântec rodnic în ritmuri derizorii…
lascivă posedare! dar… de ce eu, tristeţe?

miercuri, 9 noiembrie 2011

Ea, niciodată...

Regina lumilor de vină

E prima dintre nopţile când nu-ţi
mai e, femeie, plânsul disperare
şi-ţi chemi şoptit toţi pruncii nenăscuţi
să-i înfăsori în scutec de ninsoare.

Pe cai gonind spre alte zări, Eol,
mai vede prin fereastra casei tale,
doar mama străjuind un leagăn gol,
uscând pe buze cântecul de jale.

Şi-i ultima din nopţile când ard
în tine lumânările de ceară,
însângerând absurd, cu flori de nard,
morminte ce n-au încetat să doară.

Dar nu mai poţi la ele să ajungi
în cimitirul vostru, fără cheie.
Şi lacătul, păzit de umbre lungi,
pe care-l descuiai cândva, femeie,

a ruginit demult… Sunt lumi de vină
acelea cărora le-ai fost regină.