Când întomnez în gând se strâng tristeţi la uşă
şi-n mine plouă plumb… şi piatră… şi cenuşă…
Sub pleoape vineţii dansează roi de fluturi
când nori de alabastru spre nord se arcuiesc,
secate braţe curg, nevrotic înspre luturi,
în răzvrătiri de ploaie un dor nepământesc.
În criptele din tâmple, un cor de nibelungi
funebru marş îmi cântă în volte singulare
şi-nchid în ore albe cu ţipete prelungi,
arhetipale visuri din timpurile-n care
Adam din sânul Evei sorbea-nsetat lumina
şi nu însămânţase în pântecul ei vina…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu