Azi te golesc de mine… las absenţa
definitiv să-ţi fie chiriaş
şi îmi tocmesc tăcerile când mi-aş
striga în pragul vârstei decadenţa
aceluiaşi trăit ce nu mă poate
închide-n casa-n care am rămas,
e sub ferestre zvon incert de pas
dar timpul zace răsturnat pe spate.
Năpraznic ger e-n ochii mei de-o vreme
şi-n cerul tâmplei nici lumină nu-i,
de astăzi sunt a mea şi-a nimănui…
De-ţi bat tristeţi în uşă, nu te teme,
nelocuirii-i sunt mereu străine…
E numai umbra mea alunecând,
pe muchia tăioasă-a unui gând,
spre liniştea carnalelor ruine…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu