Dialog cu umbrele (****)

Dialog cu umbrele (***)

Dialog cu umbrele (**)

Fetiţa cu chibrituri

Poveşti la gura sobei…




















’’Nu! Nu stingeţi lumina! N-am să vă bat în uşă!
În palme sângerează şi doare fiecare
dintre arginţii Iudei… şi fum e… şi cenuşă
în drumul meu spre cruce săpat în stânci de sare.

Am învăţat devreme puţinul să îmi fie
preaplin şi-ndestulare. De fiecare dată
când mi-am zdrelit genunchii în prunduri de trufie
am înţeles ce-i mila. Dispreţul? Niciodată!’’

Sub şalul alb – al fetei ce n-a putut să-l poarte
în ziua când, fatidic, celesta auroră
cu noaptea a nuntit-o – e un copil pe moarte
ce neştiindu-şi vina iertare, mut, imploră.

Când nesfinţirea lumii în luturi împietreşte,
se-aşează-n pragul Casei strângând la piept păpuşa
şi simte-n ea lumina cum creşte şi tot creşte…
nu mai e mult… şi Domnii îi vor deschide uşa…

Deşi aproape cerul, în pumn încă ascunde,
cu teamă, pentru mâine, averea căpătată…
Zâmbeşte şi se-ntreabă de ce nu ştie unde
a mai văzut ea ochii aceia trişti de Tată?

Străină pretutindeni în trecerea prin lume,
doar El a mângâiat-o, strigând-o-ncet pe nume…

Aşteptare (***)

Aşteptare (**)

scrisoare despre

astăzi aş fi vrut să îţi scriu
despre coapsele îngheţate ale valurilor
dezgolite cu furie de palmele cenuşii ale dimineţii
despre mirosul nedefinit de alge, amestecat cu iarnă şi dragoste
despre cochilia albă ca un interior de femeie la ora ceaiului de santal

dar îţi scriu despre noi
despre “arhitecţii construcţiilor destinate prăbuşirii”
despre podul cu piloni de nisip ale cărui capete se îndepărtează
cu fiecare mişcare în sens invers în refluxul memoriei
podul sub care ni s-au însumat distanţele dintre o plecare şi o altă plecare
într-o ciudată aritmetică a tăcerii
şi tălpile mele amnezice încercând să-şi amintească drumul
străbătut întodeauna până la jumătatea absenţei din noi
podul acela pe care nopţile îl traversează de la o vreme
legate cu lanţuri de gleznele cerului
de teamă să nu cadă în gol

post scriptum
despre inima mea şi o inimă de rezervă din papier glacée
decupată pe conturul perfect al iluziei
pentru stocul necesar supravieţuirii unei morţi previzibile
despre sângele care nu mai ştie în care dintre ele să rostească rugăciunea de seară
despre cât de dreaptă am învăţat să fiu aruncată la intersecţia distanţelor acestei ierni

şi nici măcar un singur cuvânt despre tine

Memoria apei

Geometrii singulare

În lumea mea rotundă, ("a fi sau a nu fi")
şi-a săvârşit lucrarea celebrul Mister PI…
Când armonia cântă o lume în spirală,
din cerc închis priveşte o umbră bicefală…

Apus însângerat

Aşteptare ( * )

Străjerul ţărmului

Sunt rănile prea multe să mai doară
în cicatrici farsorii scriu istorii
şi te îmbracă-n giulgiul falsei glorii
în trecerea spre iarna funerară.

(1 decembrie 2010)

în/ între cuvinte

în mâinile ei o carte
părea a fi semnul misterioasei caligrafii a acelei zile

Aşteptare

Dincolo de memorie

Pentru că dincolo de memorie se întinde uitarea...

"Am uitat de mult gustul atâtor trupuri pe care le-am cunoscut. Asta se întâmplă aproape tuturor bărbaţilor: să n-aibă amintiri calde, să nu mai păstreze nimic din toată magia aceea a dragostei fizice. Cred că femeile uită mai greu; trupurile lor păstrează îndelung prezenţa bărbatului pe care l-au iubit sau cunoscut cândva."

(Mircea Eliade, "Nuntă în cer")

În colţul lor de lume

Red dress (Tribute to Michael J. Austin)

Dialog cu umbrele

Ieşirea din cerc

Îmi scutur trupul de nisipurile trecutului şi plec. În urma mea, nicio umbră nu îngenunchează…

Crucea destinului (In memoriam Adrian Păunescu)

În apocalipsa după tine Poete
ochiul meu de sticlă se închide şi plânge
în celălalt ziua acesta se întinde ca o hieratică pată de sânge

şi niciun Dumnezeu să mă ducă de mână.


Drum de lumină, Poete! Dumnezeu să te odihnească în pace!

Între ape

Lost shadow

feuda stearpă a diavolului

nu ştiu ce s-a întâmplat ce m-a rănit
îmi amintesc doar că m-am atins de buzele poetului
într-o joi

trupul este feuda stearpă a diavolului
focul sacru agonizează sub imense catedrale de cenuşă
Hestia îmi scoate inima în fiecare noapte
o împachetează într-un palimpsest
pe care se mai zăresc frânturi din Legile Belagine
înfrunt cu pieptul gol dimineţile
până la ultimul foşnet al sângelui

se înverzeşte a nepăsare în privirile bărbatului
călugărită umbra mea îşi desface cătuşele de pe glezne
şi se dezice de mine

Firul Ariadnei

iubita poetului (starea de vineri)

privirile tale fac dragoste cu toate femeile
în ochii cărora păcatul îşi desface lasciv coapsele
femeile tinere
femeile singure
femeile altora
în colţul ochilor mei lacrimile se aşează în genunchi
pleoapele coboară a renunţare
eu nu am fost iubita poetului doar a nevoilor sale
am răsucit adânc pumnalul în pântecul măruntelor aşteptări de femeie
să păstrez intactă aparenţa presupusei mele fericiri
în saloanele belle époque ale rătăcirilor sale înţesate de taine
mătăsuri catifele haute couture paul poiret intrigi leşinuri frivole şi săruri
mazurka vals cotillion cadril şi şampanie perriere jouet
o lume ameţită pledează obscen cauza reperelor fără vârstă
claviatura pianului dezacordat păstrează amprenta ultimei atingeri
un carnet de bal cu numele său caligrafiat stângaci
pe una dintre filele de sidef roz
într-un secretaire locuit de nobile familii de molii un monoclu priveşte lista lui proust
deasupra un joben din care iese în fiecare noapte o femeie goală cu două bufniţe pe umeri
un baston din lemn de smochin ţintind sfidător înălţimea peretelui scorojit
şi dragostea pentru mine în spatele nasturilor de la pantaloni

poemul acesta nu se va termina niciodată
starea de vineri nu-şi revendică niciun final
în spaţiul dintre poet şi umbra lui
femeile tinere
femeile singure
femeile altora
înlocuiesc aerul cu trupuri înalte de mucava
nu-i nimeni să spele cenuşa de pe buzele mele
şi toate cuvintele de dragoste respirând palid în arşiţa lor

cana de lut şi profesiunea de femeie (de-a râsu’ plânsu’)

eram foarte mică se spunea că sunt un înger
uram de moarte să îmbrac aripile
era prea devreme pentru asemenea responsabilităţi
dimineaţa îşi picura lumină în colţurile ochilor pentru strălucire
eu strângeam întunericul sub pleoape
odată le-am luat din neatenţie pe dos am căzut şi mi-am zdrelit genunchii
furioasă le-am aruncat în dulapul negru pe uşa din mijloc
mama îmi spunea să nu le deschid niciodată pe celelalte două să nu fugă viaţa pe lângă mine
nu le-am mai purtat niciodată

o vreme am fost drac
bunica îmi striga potoleşte-te diavoliţo mi-ai mâncat şi sufletul din mine
nu înţelegeam de ce era aşa de supărată
se împărţea tuturor cu bucuria dătătorului de apă în vreme de secetă
într-o zi se va termina pâinea
şi apa din cana de lut se va termina
şi ce se va alege de mine
atunci am consemnat cu luciditate prima renunţare

mai târziu unul din prietenii mei de maidan mi-a pus mâna pe ţâţe
i-am dat un genunchi între picioare
eşti o proastă
cum prostia nu era înscrisă în fişa mea genetică i-am mai tras una pentru necuviinţă

am fost pe rând adolescentă nevastă mamă divorţată mamă
în urma mea auzeam şuşotindu-se
a dracului muiere pe asta n-o poţi trânti uşor pe spate
în cearceafurile ei nu s-a tăvălit niciodată minciuna
pe străzile oraşului viaţa se trăia dincolo de treizecişişapte de grade - trup
tocurile îmi intrau în pielea asfaltului lăsând în urmă cicatrici în formă de păsări

într-o zi m-am oprit în faţa unei clădiri impozante
pe frontispiciu se întindeau lasciv şaptesprezece litere aurite
instituţia amantei
n-o văzusem până atunci deşi treceam zilnic pe strada vieţii
ploua cu pietre dinspre marginea cerului
am intrat să mă adăpostesc
un bărbat îmbracat în hainele tatălui mi-a spus
eşti tânără şi revoltător de frumoasă hai cu mine
am o vilă în bucureşti o casă de vacanţă la mare yacht un bmv seria trei şi un cont rotund în bancă
m-a luat de mână fără să mă întrebe măcar cum mă cheamă
am închis ochii de parcă urcasem în montagne russe
mă împiedicam de fiecare privire soioasă ce îmi înfăsura gleznele cu sfori alunecoase de salivă
la colţul unui bec spânzurat de tavan o umbră se scurgea pe lângă perete cu o decenţă trecând dincolo de giulgiul cernit
cine e
nu te speria e nevastă-mea
brusc a început să miroasă a carne împuţită mi-a venit să vărs şi am fugit
mă dureau îngrozitor semnele din umeri

se face dragoste după ce terminăm de murit vertical în noi înşine
în genunchi se verifică reflexele
în oamenii mici instinctele primare sete foame sex
nu există îngeri nu există diavoli nu există simplu doar zbor în sens invers
am ales de atunci să ramân femeie
în semnele acelea cineva mă înşeală în fiecare noapte cu mine
uneori dimineaţa găsesc uşile dulapului deschise un copil plângând şi o pereche de aripi

Lecţia de zbor (Nichita Stănescu)

À la recherche du temps perdu

Geometria singurătății

The other side of the light

Elemente de civilizaţie

Axis mundi

(B)arca lui Noe

femei de iubit şi târfe

dimineaţă cu miros de flăcări şi pământ
mergând pe drumul dinspre iad înspre cer fără graba de a ajunge la capăt

martie ciopleşte în verde ultima suflare a iernii
brazii îşi reazemă frunţile de gleznele norilor fremătând în îmbrăţisarea vântului
aşa cum freamătă femeia când hienele tristeţii îi adulmecă sufletul
îi pătrund sub piele şi muşcă din pântecul ce păstrează nealterată istoria tuturor religiilor cărnii
din acele ore în care dorinţele se înfruntă în sălbaticul război al sângelui
nu rămâne decât un gol dureros între coapse
zadarnic îţi arcuieşti privirile ca pe un pod pe care îl ceri depărtarilor
spre a-i vorbi cu strigătul îngheţat îi sine despre dragoste
“dragostea este o gaură” nu întotdeauna neagră
o promisiune pentru a fi dusă în pat
parfumul trupului posedat se uită repede
sunt atâtea femei de iubit în lumea asta
tu ai fost doar o târfă ieftină vânzându-şi farmecele în colţ de stradă
dar nici măcar târfă nu poţi fi numită ele au un preţ tu nu ai avut niciunul

te ridici din tine însăţi mereu mai înaltă cu fiecare înserare aşezată sub tălpi
cauţi sigurătatea pe care ai aruncat-o ultima oară ca pe o zdreanţă inutilă
o netezeşti uşor cu palma şi o îmbraci
e singura creaţie haute couture ce ţi s-a potrivit perfect de fiecare dată când ai purtat-o
în care te-ai simţit întotdeauna sigură pe tine când privirile bărbaţilor
alergau pe crupele perfect cabrate spre gleznele subţiri de iapă pursânge
îţi descurci pletele încâlcite de toate nopţile în care te-ai dăruit în numele dragostei
îţi aranjezi încă o dată surâsul şi pleci mai departe
ştiind că dintr-un ungher pândeste o altă fiară flămândă
simţind mirosul cărnii de femeie tânără
”femeia ca o pradă“ e numele jocului în care ai pierdut mergând pe o mână moartă
doar trupul tău a fost miza

în dimineţile mirosind a pamânt şi a flăcări pe drumul dinspre cer înspre iad
vor fi mereu trupuri de iubit femei şi târfe
singura diferenţă e ca uneori târfele sunt gratis

Late september (Endless summer, endless story...)

Arca lui Noe

Colocviul tăcerii

October, the 1st

No past, no future...

Overlapping thoughts...

Head in the clouds

in/ between

Two are enough for a single pain...

Out there it`s always grey,
inside the silence,
nothing between us,
nothing more than
unlimited restlessness...

Me without me,
you without you,
ironic waves of living,
from the beginning to the end of destiny.

So just let me kindle,
with my last spark of life,
a neverending light
in your soul.

Între râs şi plâns…