iubita poetului (starea de vineri)

privirile tale fac dragoste cu toate femeile
în ochii cărora păcatul îşi desface lasciv coapsele
femeile tinere
femeile singure
femeile altora
în colţul ochilor mei lacrimile se aşează în genunchi
pleoapele coboară a renunţare
eu nu am fost iubita poetului doar a nevoilor sale
am răsucit adânc pumnalul în pântecul măruntelor aşteptări de femeie
să păstrez intactă aparenţa presupusei mele fericiri
în saloanele belle époque ale rătăcirilor sale înţesate de taine
mătăsuri catifele haute couture paul poiret intrigi leşinuri frivole şi săruri
mazurka vals cotillion cadril şi şampanie perriere jouet
o lume ameţită pledează obscen cauza reperelor fără vârstă
claviatura pianului dezacordat păstrează amprenta ultimei atingeri
un carnet de bal cu numele său caligrafiat stângaci
pe una dintre filele de sidef roz
într-un secretaire locuit de nobile familii de molii un monoclu priveşte lista lui proust
deasupra un joben din care iese în fiecare noapte o femeie goală cu două bufniţe pe umeri
un baston din lemn de smochin ţintind sfidător înălţimea peretelui scorojit
şi dragostea pentru mine în spatele nasturilor de la pantaloni

poemul acesta nu se va termina niciodată
starea de vineri nu-şi revendică niciun final
în spaţiul dintre poet şi umbra lui
femeile tinere
femeile singure
femeile altora
înlocuiesc aerul cu trupuri înalte de mucava
nu-i nimeni să spele cenuşa de pe buzele mele
şi toate cuvintele de dragoste respirând palid în arşiţa lor