* * *

Amantlâcul are în chintesenţa lui cea mai parşivă iluzie. Iluzia îndrăgostirii. Nu este decât o evadare temporară din iadul conjugal. Când carnea se plictiseşte se termină dragostea. Rămâne doar o masă amorfă ce îşi adună sângele de pe taraba ieftină a minciunii.

* *

Viaţa este doar o târfă ieftină şi frigidă. În schimbul unei fericiri carnale efemere, plătită deseori cu un preţ exorbitant nu îţi oferă decât un orgasm mimat.

cântec de plecare

unde eşti spune-mi unde eşti tată

umbra mea înspre cer e plecată

lângă pat geme surd o lopată

şi nu ştii cât de frică mi-e tată

glasul tău glasul beznei îngână

gura mea s-a umplut cu ţărână

un smochin mi-a crescut dintr-o mână

din cealaltă un braţ de fântână

într-un colţ un copil se închină

ochii grei îmi plesnesc de lumină

carnea mea e de carne străină

dinspre ziua ce n-o să mai vină

Dumnezeu sapă şanţuri de sânge

într-un pântec de mamă şi plânge

niciodată duminică

dragostea este aidoma morţii

nu am privit-o niciodată în ochi ci întoarsă din oglinzile celuilalt
cu uimirea copilului ce îşi întâlnește prima dată chipul în reflexia apelor

merg prin viaţă cu ochii închişi

cu un înger pe umărul drept

pe umărul stâng desaga tot mai grea a iubirilor neduse până la capăt

m-am înstrăinat întotdeauna dinspre trup înspre suflet

cu teama că nici măcar sângele nu îmi mai aparţine

printre vestigiile tuturor prăbuşirilor în mine însămi

pe locul în care ar fi trebuit să rămâi

moartea îşi strânge genunchii la piept a înfrigurare

în fiecare copac din care m-am desprins a existat o arcă
trimisă de Dumnezeu pe ultimul ţărm
ultimul semn din visul lui Noe
în fiecare a şaptea zi
niciodată duminică

moartea ca o cerere în căsătorie

pleci la ora când dimineaţa se foieşte în aşternuturi

trăgându-şi lumina peste umeri
degetele tale orbesc înainte de ultimul gest

rămân de cealaltă parte a zilei

securea soarelui îmi judecă gleznele
de parcă ar mai fi ceva de judecat în istoria paşilor pierduţi

ultima noapte ghemuită între coapse ca un fetus avortat
chiureta spaimei îmi scobeşte pântecul până la semnul naşterii
timpul picură în roşu indecis printre bandaje

dacă te-ai fi întors ai fi înţeles că nu am putut decât să accept
moartea ca o cerere în căsătorie