Ave Maria

Joncțiune temporală

Hilda

Jurnalul unei dimineţi în roşu

"Focul vânăt e gonit de vânt, zările-au uitat să mă mai doară" (Serghei Esenin)

Supravieţuitorii

* * *

Flori pentru Algernon

"Şi totuşi nu vă grăbiţi să duceţi flori pe mormântul lui Algernon..."

12:12

Păcatul inocenţelor pierdute

Simt sângerând sub unghii carnea zilei
ce o înhaţ cu scârbă după ceafă
şi o târăsc înspre taverna silei,
unde se strâng beţivii după leafă,

să-i pipăie obscen toţi derbedeii,
trupul virgin cu mâini de foc durute,
să nu îi ierte niciodată zeii
păcatul inocenţelor pierdute.

S-o ia de păr şi s-o arunce-n stradă,
răscruci de praf să-i ispăşească vina,
ca nicio altă zi să nu mai vadă
că-n trupul ei s-a rătăcit lumina.

În pântec să-i înfigă crunt o noapte
smolitul falus fără încetare
şi când orgasmic s-o prelinge-n şoapte,
sub stelele ce curg din Carul Mare,

sfârşind în triviala deflorare,
din timpul meu să ceară îndurare!

Liniştea carnalelor ruine

Azi te golesc de mine… las absenţa
definitiv să-ţi fie chiriaş
şi îmi tocmesc tăcerile când mi-aş
striga în pragul vârstei decadenţa

aceluiaşi trăit ce nu mă poate
închide-n casa-n care am rămas,
e sub ferestre zvon incert de pas
dar timpul zace răsturnat pe spate.

Năpraznic ger e-n ochii mei de-o vreme
şi-n cerul tâmplei nici lumină nu-i,
de astăzi sunt a mea şi-a nimănui…
De-ţi bat tristeţi în uşă, nu te teme,

nelocuirii-i sunt mereu străine…
E numai umbra mea alunecând,
pe muchia tăioasă-a unui gând,
spre liniştea carnalelor ruine…

Dansatoarea de flamenco

trupul dansatoarei
tăciune în focul gheenei
umerii înspăimântaţi
sub zvârcolirea surâsului
de lună plină

în irişi
ritualul păgân al focului veşnic
femeie – demon
înfăşurând noaptea
spirală karmică în jurul trupului

dansează năvalnic
inima se opreşte o secundă
între originar şi minus o viaţă
în trup se întoarce
spiritul luminii nordului

iubită a nemoarte
în noaptea driadelor
arc încordat între coapse
nemişcare şi foc neîmplinit
“unsprezece minute”
din iadul bărbatului


La danseuse de flamenco


le corps de la danseuse
un fumeron dans le feu de la géhenne
les épaules épouvantées
sous le tortillement du sourire
de clair lune

dans les iris
le rituel païen du feu éternel
femme-démon
en bandant la nuit
spirale kharmique autour du corps

elle danse fougueusement
le coeur s'arrête pour une seconde
entre l'originaire et minus une vie
dans le corps revient
l'esprit de la lumière du nord

aimée vers la non-mort
dans la nuit des dryades
arc tendu entre les cuisses
immobilité et feu non-accompli
"les onze minutes"
de l'enfer de l'homme

(Traducere Aurel Ganea)

Autumn leaves...

Când întomnez în gând se strâng tristeţi la uşă
şi-n mine plouă plumb… şi piatră… şi cenuşă…

Sub pleoape vineţii dansează roi de fluturi
când nori de alabastru spre nord se arcuiesc,
secate braţe curg, nevrotic înspre luturi,
în răzvrătiri de ploaie un dor nepământesc.

În criptele din tâmple, un cor de nibelungi
funebru marş îmi cântă în volte singulare
şi-nchid în ore albe cu ţipete prelungi,
arhetipale visuri din timpurile-n care

Adam din sânul Evei sorbea-nsetat lumina
şi nu însămânţase în pântecul ei vina…

Nimeni, aici

Cronica unei zile amânate

Baladă pentru…

Eram atemporalele solfegii
in - folio, celestă partitură,
dar ne-au sfârşit nucleice arpegii,
adagio, măsură cu măsură.

Acorduri lungi se furişau pe clape,
în simfonii de clipe dezinvolte
şi când falsete vii păreau să scape,
ne-mpotriveam nevroticelor volte.

Interpretam acelaşi oratoriu
dar am greşit când intriga-am ales-o
dintr-un libret căzut în derizoriu
şi n-am trăit decât un intermezzo.

I-ai fost, însămânţând în pântec vina,
eroticei explozii epicentru,
dar prea curând te-a ispitit lumina
şi m-ai uitat într-o “Baladă pentru… ”

Dialog cu umbrele

Erotica tristeţii

Când buzele-ţi flămânde pe buze îmi coboară
sorbindu-mi în săruturi şi visul şi respirul,
în jocurile apei, ce trupu-mi împresoară
cu despletiri de alge, prefigurezi nadirul.

Când palma ta striveşte pe sânul stâng chemarea,
un şarpe de smaralde mi-alunecă prin oase,
spre lumea-i vegetală înşerpuind uitarea
nesfintelor nocturne la cumpănă rămase.

Când mă pătrunzi sălbatic, în nopţi aleatorii,
vin îngeri luciferici pletoric să răsfeţe
al humei pântec rodnic în ritmuri derizorii…
lascivă posedare! dar… de ce eu, tristeţe?

Ea, niciodată...

Regina lumilor de vină

E prima dintre nopţile când nu-ţi
mai e, femeie, plânsul disperare
şi-ţi chemi şoptit toţi pruncii nenăscuţi
să-i înfăsori în scutec de ninsoare.

Pe cai gonind spre alte zări, Eol,
mai vede prin fereastra casei tale,
doar mama străjuind un leagăn gol,
uscând pe buze cântecul de jale.

Şi-i ultima din nopţile când ard
în tine lumânările de ceară,
însângerând absurd, cu flori de nard,
morminte ce n-au încetat să doară.

Dar nu mai poţi la ele să ajungi
în cimitirul vostru, fără cheie.
Şi lacătul, păzit de umbre lungi,
pe care-l descuiai cândva, femeie,

a ruginit demult… Sunt lumi de vină
acelea cărora le-ai fost regină.

Poveştile ţǎrmului

Ea pleacă întotdeauna joi

Trei paşi înapoi...

"Portretul lui Dorian Gray"

"Singura diferenţă între un capriciu şi o pasiune de-o viaţă este că întotdeauna capriciul durează puţin mai mult."
(Oscar Wilde, "Portretul lui Dorian Gray")

Jurnal acvatic (Locul unde nu se întâmplă nimic)

În gri dorian

Matematici imposibile (Scara lui Escher)

Kitesurfing

Yin - Yang (陰/阴 - 陽/阳)

“Înlăuntrul luminii este întunecimea,
dar nu încerca să înţelegi acest întuneric.
Înlăuntrul întunericului este lumina,
dar nu încerca să vezi ce este această lumină.”

(“Identitatea dintre relativ şi absolut”, Shih-t'ou)

Zbor deasupra luminii

„Adolescenţi pe mare”

.
In memoriam Nichita Stănescu (31 martie 1933 - 13 decembrie 1983)


















Această mare e acoperită de adolescenţi
care învaţă mersul pe valuri, în picioare,
mai rezemându-se cu braţul, de curenţi,
mai sprijinindu-se de-o rază ţeapană, de soare.
Eu stau pe plaja-ntinsă tăiată-n unghi perfect
şi îi contemplu ca la o debarcare.
O flotă infinită de yole. Şi aştept
un pas greşit să văd, sau o alunecare
măcar pân' la genunchi în valul diafan
sunând sub lenta lor înaintare.
Dar ei sunt zvelţi şi calmi, şi simultan
au şi deprins să meargă pe valuri, în picioare.

(Nichita Stănescu, volumul „Dreptul la timp”, 1965)

Last kiss

pâine cu miros de tămâie şi sânge împietrit

sunt puţini cei care ştiu că inima mea e o pâine mare şi neagră
din care ciugulesc păsările cerului în fiecare dimineaţă
ceilalţi cred că e doar o casă în care se convieţuieşte într-o armonie perfectă
morţii cu morţii
şi viii cu greşelile mele şi iertate greşelile greşitilor mei


între o absenţă şi altă absenţă cineva şterge toate semnele zilei de mâine
învăţ să trăiesc şi fără teama de margini
binecuvântare sau blestem în religia umbrelor totuna


între gând şi cuvânt mintea care nu cunoaşte smerenia
între atingere şi pedeapsă mâna care aruncă piatra


şi pâinea cu miros de tămâie şi sânge împietrit

moartea ca o cerere în căsătorie

pleci la ora când dimineaţa se foieşte în aşternuturi trăgându-şi lumina peste umeri
degetele tale orbesc înainte de ultimul gest


rămân de cealaltă parte a zilei
securea soarelui îmi judecă gleznele
de parcă ar mai fi ceva de judecat în istoria paşilor pierduţi


ultima noapte ghemuită între coapse ca un fetus avortat
chiureta spaimei îmi scobeşte pântecul până la semnul naşterii
timpul picură în roşu indecis printre bandaje


dacă te-ai fi întors ai fi înţeles că nu am putut decât să accept
moartea ca o cerere în căsătorie

Tăcerea apei

Die Rote Kapelle (Orchestra roşie)

inima mea e un oraş dezgropat de sub lapilii vezuviului de carne
pe caldarâm orchestra roşie a sângelui repetă Die Kunst der Fuge* cu o solemnitate amară
umbrele se izbesc de zidurile de smoală căutându-şi conturul
aici doar timpul mă recunoaşte
îşi aminteşte că m-a lăsat nu demult la jumătatea unei îmbrăţişări


în strânsoarea absenţei se scrie memorialul tăcerii


în ferestre am început să văd ce nu era de văzut
mefistofelic armistiţiu semnat de trupuri între cearceafuri străine
mângâierile îmbătrâneau în pielea femeii ce traversa Lügenbrücke** într-o procesiune a calvarului


în oglindă mâiinile îşi făceau promisiuni de întoarcere
dar numai una singură va rupe din incunabulul uitării ziua de joi





* Arta fugii

** Podul Minciunilor

Moonlight

am locuit în inima poetului

o vreme am locuit în inima poetului
eram cea mai frumoasă femeie
“frumuseţea nu este o promisiune de fericire ci o certitudine de dezastru”

astăzi locuiesc într-o noapte polară
aud întunericul ţipând sub tăişul cuţitului
cum ţipă fătul ucis în pântecul mamei

am retezat picioarele tuturor gândurilor ce alergau întru întâmpinare
noi doar ne-am împrumutat unul altuia
ca pe nişte lucruri prea scumpe pentru a ni le permite
am aflat că se poate trăi şi aşa

treizeci şi trei de vertebre în prelungirea lor cerul
Dumnezeu nu va mai sfârşi căutând o ieşire din labirintul minţii
la capătul visului mâinile cu care m-ai vândut lumii

în mâinile mele cartea
ca semn al neînţelesei caligrafii a destinului

Pledoaria albului