eram foarte mică se spunea că sunt un înger
uram de moarte să îmbrac aripile
era prea devreme pentru asemenea responsabilităţi
dimineaţa îşi picura lumină în colţurile ochilor pentru strălucire
eu strângeam întunericul sub pleoape
odată le-am luat din neatenţie pe dos am căzut şi mi-am zdrelit genunchii
furioasă le-am aruncat în dulapul negru pe uşa din mijloc
mama îmi spunea să nu le deschid niciodată pe celelalte două să nu fugă viaţa pe lângă mine
nu le-am mai purtat niciodată
o vreme am fost drac
bunica îmi striga potoleşte-te diavoliţo mi-ai mâncat şi sufletul din mine
nu înţelegeam de ce era aşa de supărată
se împărţea tuturor cu bucuria dătătorului de apă în vreme de secetă
într-o zi se va termina pâinea
şi apa din cana de lut se va termina
şi ce se va alege de mine
atunci am consemnat cu luciditate prima renunţare
mai târziu unul din prietenii mei de maidan mi-a pus mâna pe ţâţe
i-am dat un genunchi între picioare
eşti o proastă
cum prostia nu era înscrisă în fişa mea genetică i-am mai tras una pentru necuviinţă
am fost pe rând adolescentă nevastă mamă divorţată mamă
în urma mea auzeam şuşotindu-se
a dracului muiere pe asta n-o poţi trânti uşor pe spate
în cearceafurile ei nu s-a tăvălit niciodată minciuna
pe străzile oraşului viaţa se trăia dincolo de treizecişişapte de grade - trup
tocurile îmi intrau în pielea asfaltului lăsând în urmă cicatrici în formă de păsări
într-o zi m-am oprit în faţa unei clădiri impozante
pe frontispiciu se întindeau lasciv şaptesprezece litere aurite
instituţia amantei
n-o văzusem până atunci deşi treceam zilnic pe strada vieţii
ploua cu pietre dinspre marginea cerului
am intrat să mă adăpostesc
un bărbat îmbracat în hainele tatălui mi-a spus
eşti tânără şi revoltător de frumoasă hai cu mine
am o vilă în bucureşti o casă de vacanţă la mare yacht un bmv seria trei şi un cont rotund în bancă
m-a luat de mână fără să mă întrebe măcar cum mă cheamă
am închis ochii de parcă urcasem în montagne russe
mă împiedicam de fiecare privire soioasă ce îmi înfăsura gleznele cu sfori alunecoase de salivă
la colţul unui bec spânzurat de tavan o umbră se scurgea pe lângă perete cu o decenţă trecând dincolo de giulgiul cernit
cine e
nu te speria e nevastă-mea
brusc a început să miroasă a carne împuţită mi-a venit să vărs şi am fugit
mă dureau îngrozitor semnele din umeri
se face dragoste după ce terminăm de murit vertical în noi înşine
în genunchi se verifică reflexele
în oamenii mici instinctele primare sete foame sex
nu există îngeri nu există diavoli nu există simplu doar zbor în sens invers
am ales de atunci să ramân femeie
în semnele acelea cineva mă înşeală în fiecare noapte cu mine
uneori dimineaţa găsesc uşile dulapului deschise un copil plângând şi o pereche de aripi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu