astăzi aş fi vrut să îţi scriu
despre coapsele îngheţate ale valurilor
dezgolite cu furie de palmele cenuşii ale dimineţii
despre mirosul nedefinit de alge, amestecat cu iarnă şi dragoste
despre cochilia albă ca un interior de femeie la ora ceaiului de santal
dar îţi scriu despre noi
despre “arhitecţii construcţiilor destinate prăbuşirii”
despre podul cu piloni de nisip ale cărui capete se îndepărtează
cu fiecare mişcare în sens invers în refluxul memoriei
podul sub care ni s-au însumat distanţele dintre o plecare şi o altă plecare
într-o ciudată aritmetică a tăcerii
şi tălpile mele amnezice încercând să-şi amintească drumul
străbătut întodeauna până la jumătatea absenţei din noi
podul acela pe care nopţile îl traversează de la o vreme
legate cu lanţuri de gleznele cerului
de teamă să nu cadă în gol
post scriptum
despre inima mea şi o inimă de rezervă din papier glacée
decupată pe conturul perfect al iluziei
pentru stocul necesar supravieţuirii unei morţi previzibile
despre sângele care nu mai ştie în care dintre ele să rostească rugăciunea de seară
despre cât de dreaptă am învăţat să fiu aruncată la intersecţia distanţelor acestei ierni
şi nici măcar un singur cuvânt despre tine
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu