vineri, 5 noiembrie 2010

Crucea destinului (In memoriam Adrian Păunescu)



























În apocalipsa după tine Poete
ochiul meu de sticlă se închide şi plânge
în celălalt ziua acesta se întinde ca o hieratică pată de sânge

şi niciun Dumnezeu să mă ducă de mână.



Drum de lumină, Poete! Dumnezeu să te odihnească în pace!

Un comentariu:

  1. Poem cu mâinile reci

    Ce trişti îţi sunt ochii Poete… ce drum
    pustiu se deschide-n retină,
    când pleacă-n exod, spre ţinuturi de scrum
    şi ultimul rob de lumină.

    În tâmple, tăcerea aşează-n răscruci,
    contururi uşor tremurate,
    pe dealul Golgotei de gânduri să urci,
    doar umbre din timpuri uitate.

    Poete, la uşa altarului tău,
    cu chip sângerând sub rugină,
    înclină, o noapte, un alt Dumnezeu,
    spre ziua ce n-o să mai vină…

    Ţi-am scris, (fără sens), înainte să pleci,
    sfidând elegia carnală,
    poemul acesta cu mâinile reci,
    cu ultimul strop de cerneală.

    RăspundețiȘtergere