moartea ca o cerere în căsătorie

pleci la ora când dimineaţa se foieşte în aşternuturi trăgându-şi lumina peste umeri
degetele tale orbesc înainte de ultimul gest


rămân de cealaltă parte a zilei
securea soarelui îmi judecă gleznele
de parcă ar mai fi ceva de judecat în istoria paşilor pierduţi


ultima noapte ghemuită între coapse ca un fetus avortat
chiureta spaimei îmi scobeşte pântecul până la semnul naşterii
timpul picură în roşu indecis printre bandaje


dacă te-ai fi întors ai fi înţeles că nu am putut decât să accept
moartea ca o cerere în căsătorie