luni, 26 aprilie 2010

Dumnezeul Dumnezeilor mei de femeie

am început să desenez moartea după chipul şi asemănarea mea
mai scundă cu o viaţă să o pot privi întotdeauna de sus

în cea de-a şaptea zi am plecat în prima călătorie iniţiatică
în rochia de mireasă pe care nu o purtasem niciodată
păream o fecioară de ceară trimisă la sacrificiu în altarul celor trei lumi
era linişte frig întuneric şi linişte
de parcă cineva lăsase toate uşile întâmplărilor deschise

camera din capătul inimii în lumina plânsă a candelei
un bărbat şi o femeie făceau dragoste
m-am ghemuit în tăcere ca un fetus de piatră în pântecul pământului
în poziţie inversă naşterii

în patul bărbatului nu va fi niciodată un loc gol
pentru el Dumnezeu este trupul căruia se închină cu trupul
Dumnezeul Dumnezeilor tăi de femeie

un drum mai puţin şi o moarte în plus

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu