sunt dimineţi în care nu eşti şi nu ştiu unde să mă trezesc
ascult Giovanni Marradi
îmi aşez ploile pe muchia sufletului
ca nişte acrobaţi în echilibru perfect semnele din timpul apelor
între palmele tale un alt Dumnezeu tace
nu-mi spune de ce încep să îmi încolţească seminţe amare în urmele tălpilor
mă aşez în ferestrele ochilor străjuite cu gratii ruginite de cer
neliniştea îmi alunecă de pe chip în falduri calme
pe şolduri fâşia căderilor predestinate
părul meu se desprinde în şuviţe sălbăticite dinspre umeri spre sâni
dinspre sâni înspre coapse drumul mierii
diluviu de carne valuri înalte de sare şi viciu
pielea mea tremură în siajul privirilor tale
mă deguşti ca o cupă cu vin selecţionat din biotipul zeilor singuri
buzele tale leagă şi dezleagă liniile sângelui din destinul strugurilor
şi mă sorb pană la ultima lacrimă
un foc bengal mistuie toate fecioarele de abanos închise între tamplele tale
pe câmpiile trupurilor cai tineri în galop desfid povara frâului
transpirându-şi angoasele într-o goană turbată
mâine dimineaţă nu ştiu unde mă voi trezi
doar inima mea va purta o eşarfă de ametist
pentru a-şi ascunde vânătăile de pe gât
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu