La dracu’ azi cu gândurile care
mă-nchid în mine răscolind dureri,
îmi cer din minte drept de exilare
să mă clădesc din falsele-i tăceri.
Când mă conjugi strivit de începuturi,
în care timp verbal să mă zăresc?
Mă ţine braţul ploii-adânc în luturi…
Cum să te uit când nici nu-mi amintesc?
Când ape negre par să se reverse,
toxina visului cândva ucis
se răspândeşte-n zilele imerse
în profunzimi de ocru indecis.
Blestemul s-a rescris într-o idee,
secând un ţărm de vise în reflux…
şi n-ai să ştii ce-am fost: Destin? Femeie?
Prostituata unei străzi de lux?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu