Străluciri de opal dintre ceruri mai vin,
ochii noştri cerşesc nesfinţirii tain,
dar acvile de foc rup cu ghearele mov,
în fâşii, dimineţi, putrezite-n alcov.
Când în trupuri şi azi, un nevrotic “a fi”,
înhumează perfid îndelungi pribegii,
eu tăcerii iernând, te presimt cum îmi treci
printre coaste, malign, lancea orelor reci.
Dinspre suflet cerşind paradisul incert,
în golgote de timp să mă iert, să te iert,
simt în tâmple curgând infernal Acheron
şi în luntrea de gând mă aşteaptă Caron,
mă închină plecări, lumii umbrelor lungi,
când în cer împietresc sorii tăi nibelungi.
am uitat ca trebuie sa-mi iau 'dictionarul de vorbit cu Sappho' la mine :)
RăspundețiȘtergere