(Lui...)
Târziu, pe coapsa cerului înalt,
încercuind corolele lactee,
spre gleznele sculptate în bazalt
coboară palma nopţii galatee.
Scrutând abisul dintre sânii ei,
întunecimea pare să te doară
şi te întrebi, neliniştit, ce zei
i-au siluit lumina de fecioară?
Ca un Pygmalion, cioplind în lut,
cuvintele-ţi tresar sub dalta rece
când săbiile zilei se ascut
şi clipa ta cu clipa se petrece.
Şi mă întreb, poete, care cer -
văzând cum te străbate nelumina -
va mai îngădui un adulter?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu