prin trupul acesta nu mai trec oameni
din icoana încremenită în carne
o fecioară orantă înalţă spre cer ultimul Te Deum
umbre fără conştiinţa păcatului
urcă dealul golgotei purtându-şi crucile întoarse pe umeri
luciferi întrupaţi rostogolesc bolovani de foc pe povârnişul inimii
rând pe rând se prăbuşesc altarele luminii
strivind toate miresele din sânge
un fum adormit uneşte pământul dintre coaste şi cerul gurii
strigătul rătăceşte prin labirintul spaimei cu tălpile goale
nicio ieşire din iadul neştiut al femeii
pentru întâia dată sunt Dumnezeul
privind cu indiferenţă apocalipsa trupului
chemat cu toti morţii la judecata de apoi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu