noaptea-mi îmbracă trupul de patimi cu un şal
de hialine doruri, ţesut cu nod de teamă
şi îmi refuză clipa în rutul temporal.
Când nesupusa Lilith mai râde-a răzvrătire
şi cerul îl despică demonicu-i orgasm,
durut mereu în coastă de grea dumnezeire
Adam se adânceşte în cruntul lui marasm.
Şi mărul încă zace, în necredinţa humii,
muşcat cu dinţi de fiară… şi Dumnezeu a vrut,
din cea dintâi secundă de facere a lumii,
să dăinuiască schisma prisosului de lut…
Un trup de fum… Et misit soporem in Adamum
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu