ménage à trois

în fiecare minciună există un adevăr nerostit până la capăt

ziua în care nu îţi mai sunt îmi întinde orele până la încheieturile mâinilor
sângele mi se strânge în jurul inimii
ca sinucigaşilor frânghia în jurul gâtului

o altă femeie îşi înfige unghiile în nevrozele tale de poet singur
vrea să facă toate lucrurile pe care le face în mod firesc o femeie
în ferestre două gânduri înghesuite unul în celălalt
pe masă două ceşti un pahar cu vin şi o farfurie cu cenuşă
simte că cineva a murit aici nu demult
aerul i se face ghem între coaste

tace
şterge cu mâneca praful dintre umbrele noastre
şi tace

calcă prin toate nopţile prin care am trecut întotdeauna prea grăbiţi
ajunge la pat
e singurul lucru pe care îl mai are de făcut
îmi împachetează adânciturile coapselor odată cu cearşafurile
în care s-a tăvălit în fiecare noapte minciuna şi le aruncă
te dezbracă de mine de la suflet în jos
de la glezne în jos pământul
pătrunde în încăperile din care am fost repudiată
sângele tău îşi izbeşte fruntea de pereţii de carne a nestăpânire
inima mea se întoarce cu spatele

în capela albă se tace
tace şi trupul peste care aruncă primul pumn de pământ a uitare
o urmezi
după tine potopul

cine să ne îngroape când toti sfinţii sunt plecaţi din morţile noastre