în/ între

îmi privesc tristeţea
sub pălăria neagră acelaşi chip
un rid şi un semn de plecare se ceartă pentru supremaţie în colţurile ochilor

e întotdeauna o singurătate distanţă între noi şi noi înşine
între întâmplările din care ne trezim ca după un somn lung
căutându-ne sufletele printre cearceafurile confuze
patul îngustează îndepărtările dintre oameni
“mireasma trupului de femeie
într-un schimb confidenţial de adrese
cu mirosul de fier al trupului de bărbat“
şi recipisa de bagaje pentru înapoiere
înghesuită în colţul stâng al cutiei poştale

cer dimineţii să arunce lumina ca o piatră
în tâmpla în care mi se sinucid gândurile
e o lapidare necesară
când te prosternezi cu veneraţie lanţului
când îţi prinzi în umeri braţe de lemn
le înveţi tot ce nu au ştiut mâinile tale
şi le laşi libere să umble prin lume
fără teama că vor prinde rădăcini în umbra bărbatului

între mine şi mine însămi moartea îşi adună înfrigurată genunchii la piept