namaste

“accept starea ta de om cât şi pe a mea

mă plec în faţa divinităţii din fiecare dintre noi şi o cinstesc
accept egalitatea noastră spirituală absolută ca fiinţe
cum accept că fiecare dintre noi uită cine suntem”

îmi poţi lua tot
tot ce dăm lumii nu ne mai aparţine
privirile mele vor sta în genunchi sub pleoapele tale
cuvintele mele îţi vor coase tăcerile între buze până la sânge
până la numele pe care îl vei striga a îndurare
în fiecare din nopţile în care nu vei mai putea străbate
îndepărtările de semnul naşterii tale
îţi vei întoarce carnea pe dos şi te vei căuta cu mâinile mele
nu vei mai şti unde începi tu
unde sfârşeşc eu

va veni o zi când vei spune rămas bun somnului
încercând să te lepezi de mine
îţi vei căra spaimele spre capătul inimii
precum nebunul pietrele lucidităţii spre turnul minţii lui rătăcite
îţi vei chema sângele dar el va alerga speriat departe de tine
te vei închina într-un trup în care şi Dumnezeu se întoarce cu spatele

din oglindă te va privi o străină
agăţat de buzele ei un singur cuvânt
îţi va aminti că nu poţi striga viaţa altuia cu numele tău

namaste