niciodată duminică

dragostea este aidoma morţii

nu am privit-o niciodată în ochi ci întoarsă din oglinzile celuilalt
cu uimirea copilului ce îşi întâlnește prima dată chipul în reflexia apelor

merg prin viaţă cu ochii închişi

cu un înger pe umărul drept

pe umărul stâng desaga tot mai grea a iubirilor neduse până la capăt

m-am înstrăinat întotdeauna dinspre trup înspre suflet

cu teama că nici măcar sângele nu îmi mai aparţine

printre vestigiile tuturor prăbuşirilor în mine însămi

pe locul în care ar fi trebuit să rămâi

moartea îşi strânge genunchii la piept a înfrigurare

în fiecare copac din care m-am desprins a existat o arcă
trimisă de Dumnezeu pe ultimul ţărm
ultimul semn din visul lui Noe
în fiecare a şaptea zi
niciodată duminică