Plecare spre niciunde

Mă înspăimântă gândul plecării spre niciunde,
din casa părăsită, în ceas târziu de noapte...
Când jumătate drumul sub pas mi se ascunde
şi mi-a rămas, iubite, străin pe jumătate
cum să îţi plec? Şi unde?

Sub baldachinul negru, dorm clipele-mpreună,
Morpheus le aşează pe tâmple anateme,
iar paşii întâmplarii însinguraţi răsună
într-un ungher de suflet... Iubite nu te teme
şi prinde-mă de mână

să alergăm spre ceruri, de cer desculţi... Nu-mi pasă!
Doar lasă-mă cu tine, cât timpul mă mai lasă!