Te întâlneşti, femeie, cu tine,-ntre oglinzi
şi-n oblice abside mai tristă pari, dar… dacă
în stinsele cristale speranţe reaprinzi
nu ar putea oglinda reflexia să-şi tacă?
Întunecă argintul… simţi golul ca şi cum
ţi se răsfrânge timpul pe ţărmul rupt de lume
şi-n cercul undei sale, firavul trup de fum,
doar karmice meandre mai pot să îl rezume.
Te-mpotriveşti când umbra în umbra ta descreşte
şi-ncet se furişează din pielea ei de şarpe
se-ntoarce în oglindă şi-n păr îşi împleteşte
regrete lungi de nuferi din coarde seci de harpe.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu