scriu pentru a nu lasa noaptea să mi se întindă sub pleoape
negrul îşi revendică dreptul de proprietate legitim asupra privirilor cernite
scriu pentru a nu mai visa mereu acelaşi coşmar
coşmarul în care sunt fericită
ca o atalantă care aleargă
ispitită de merele din grădina hesperidelor
scriu cu sufletul despuiat de ultimul veşmânt
fără să-mi pese că răman goală în piaţa publică
nuditatea e doar o monedă de schimb
scriu cu sufletul învineţit de revoltă de durere de neputinţă
o biată narcomană inhalând fumul otrăvit din narghileaua spaimei
ţigara de foi în care răsuceam nu demult
un amestec halucinant de viaţă şi dragoste cu esenţe amare
a devenit un drog mult prea scump
lumina şi-a făcut din mine altar
îngenunchează cu fiecare înserare înainte de vreme
la dracu’ trebuia să-şi zidească o casă de toleranţă
oricum se oferă întunericului
la ora când cerul aruncă ultimul pumn de măruntiş în cutia milei
aş fi trăit cu trupul ostenit de păcat
dar aş fi trăit
fără să ştiu ce înseamnă să mori în numele unui zeu de carton
îngeri apteri îmi sting lumânările cărnii lăsându-mă în bezna inutilităţii
scriu şi mă înalţ din mine însămi
mă înalţ tot mai sus
zmeu de hârtie cu sfori legate de mâinile bărbatului întors într-o copilărie furată
într-o zi mă voi prăbuşi în abisul propriilor mele cuvinte
şi moartea mă va privi cu chip de operă neterminată
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu